Dacă a fi bogat este o însuşire bună, noi ar trebui să-i facem şi pe ceilalţi bogaţi, iar noi putem face acest lucru doar dacă dăm ceva din porţia noastră. Maestrul nostru Baba Sawan Singh a început prin a da o zecime, dar după câtva timp el dădea totul Maestrului sau Baba Jaimal Singh care îi dădea o anumită sumă pentru cheltuielile lui şi ale familiei sale. Deci Baba Sawan Singh depunea pur şi simplu tot ce avea la picioarele Maestrului său, iar Maestrul îi dădea câtva pentru nevoile sale.
Maestrul nostru spunea că voi trebuie să daţi o zecime din ceea ce câştigaţi şi când veţi face socoteli la sfârşitul anului, veţi constata că voi aţi făcut economii pe alte căi, scăpând de o boală sau de altceva.Dacă luaţi în considerare acest lucru, veţi vedea că este aşa. Dând, nu pierdeţi nimic. Cu cât veţi da mai mult, cu atât veţi fi favorizaţi. Când Maeştrii vin, ei dau tot Maestrului lor. Ce a spus Hristos? "Dacă voi vreţi să intraţi în Împărăţia Lui Dumnezeu, vindeţi tot ce aveţi." E un îndemn să daţi totul Maestrului.
Fiecare om ar trebui să înveţe să-şi câştige existenţa în mod cinstit, pentru a împărţi cu alţii. El nu ar trebui să stagneze. Dacă voi stagnaţi vă veţi simţi îngheţaţi în interior. Când frecaţi aurul sau argintul în mâinile voastre, ele vor deveni negre. Gândiţi deci că inimia în care aceste metale sunt găzduite poate fi curată?
Astfel prima condiţie, dacă voi vreţi să vă ajutaţi pe voi înşivă pe Calea Spiritualităţii, este de a câştiga existenţa voastră prin mijloace cinstite şi de a le împărţi cu alţii.
Începeţi cu un minim, apoi creşteţi până la a da totul Lui Dumnezeu. Acesta a fost obiceiul de când a început istoria; din timpul lui Avraam toţi dau o zecime din bunurile lor.
Acest serviciu dezinteresat este făcut în două feluri. Primul este serviciul fizic. Dacă cineva este bolnav, mergeţi şi serviţi-l. Ar trebui să privesc pe cineva în dificultate, flămând, gol, în mizerie?
Maeştrii au fost întotdeauna la dispoziţia celor săraci şi a celor aflaţi în dificultate, ca să-i consoleze, pentru a le face posibil să trăiasca o viaţă normală, la acelaşi nivel cu alţi oameni.
Dacă noi acţionăm astfel încât să împartă fiecare cu aproapele lui, nu ar mai fi oameni săraci în lume. De ce există oameni nevoiaşi şi flămânzi? Pentru că nu împărţim cu ei. Împărţind cu alţii, noi ne dezvoltăm. În momentul în care dăm, noi simţim un pic de bucurie interioara. Este recompensa pe care o obţinem imediat. Când voi daţi, să nu o faceţi cu speranţa că veţi fi răsplătiţi. Daţi pentru plăcerea de a împărţi cu alţii. Adesea, noi dăm în vederea unei recompense obţinute din ceruri. Nu este un mod bun de a acţiona, se cere un serviciu dezinteresat. Mai ales din partea celor care doresc să progreseze pe calea spirituală. Aceştia sunt oameni care trăiesc pentru alţii, care împart cu cei nevoiaşi, cu cei flămânzi, cu cei aflaţi în împrejurări dificile, care nu-şi pot satisface nevoile minime. Ce să facem? Noi dăm o hrană bună copiilor noştri pe când copiii vecinilor noştri mor de foame. Nu este ceea ce se doreşte.
O Sfântă musulmană se pregătea într-o zi să facă un pelerinaj la Mecca. Mecca este un loc de pelerinaj pentru musulmani, situat în Arabia. Această femeie avea ceva bani pentru călătorie şi era pe punctul de a pleca când ea remarcă în vecini un om flămând. Ea îi dădu toţi banii şi nu a mai fusese în stare ca să-şi facă pelerinajul. Ce s-a întâmplat? Un înger îi apăru şi îi spuse că pelerinajul ei a fost primit.
Înţelegeţi ce semnifică asta? Omul care trăieşte din propriul său câştig, câştigat cinstit cu sudoarea frunţii şi care împarte cu alţii, doar el poate progresa pe calea spirituală.
Nu dăruiţi pentru a primi o recompensă în schimb. Daţi pentru plăcerea de a împărţi cu alţii. Este o datorie faţa de fraţii şi surorile voastre. Odată, Hristos era aşezat în mijlocul unei mulţimi de oameni când mama Lui veni şi se aşeză în spate. Cineva îi spuse lui Iisus că Mama Lui era acolo iar El răspunse: "Aceştia sunt fraţii mei şi surorile mele; şi ei sunt ai mamei mele." Toţi Maeştrii acţionează în acest mod. Când Maestrul meu venea la locul Său natal, cei săraci veneau la El, iar El îi ajuta cât putea. A servi pe alţii, a trăi pentru alţii, este într-adevăr un criteriu pentru a afla cine este cu adevărat o anumită persoană. Suntem adevărate animale în întruchipare omenească.
Subiectul de azi este, să vă câştigaţi în primul rând existenţa voastră în mod cinstit, apoi împărţiţi cu alţii cum puteţi mai bine. Începeţi cu un minim, poate o zecime, poate o patruzecime dar câtva trebuie să daţi.
Noi avem o contabilitate aici, care înregistrează şi verifică toate încasările şi plăţile efectuate. Un expert contabil verifică in mod regulat toate intrările. Dar eu nu am nimic de a face cu toate acestea. Eu am venitul meu propriu, pensia mea. Odată când tocmai s-au verificat plăţile, o femeie foarte săracă veni cu un bănuţ. Contabilul a spus: "Unii dau 100.000 de rupii, alţii dau 50.000 de rupii, dar această donaţie este cea mai preţioasă dintre toate." Un bănuţ este mult mai preţios când este dat de un om sărac care împarte venitul său cinstit cu alţii, chiar dacă el este foarte modest. Chiar dacă din acest venit modest dăruieşte doar un bănuţ, acesta este mai valoros decât o sută sau decât mii de rupii date de către un om bogat.
Am stabilit o regulă aici: "Cei care donează mai mult de 30 sau 40 de rupii trebuie să vină la mine. Eu trebuie să mă asigur dacă ei sunt în măsură să doneze sau nu." Uneori din devoţiune noi vrem să dăm tot, privându-ne proprii noştri copii. Şi cei care dau puţin sunt foarte bine veniţi. Donaţiile lor vor fi primite cu mare apreciere. Ei nu sunt refuzaţi. Uneori constat că sunt oameni care nu pot să-şi permită să dea, dar ei trimit banii lor fără să menţioneze numele. Odată am avut un asemenea caz aici. Uneori refuz banii, iar câteodată îi înapoiez. Uneori accept jumătate din bani, pentru a fi sigur că nimeni nu îşi neglijează familia din devoţiune. Aceasta este preocuparea mea. De asemenea este important pentru mine, ca să vă apăr interesele. In cazul pe care l-am amintit mai înainte era vorba de un bărbat care dădea 150 de rupii lunar. Venitul lui lunar total era de 200 de rupii. Cum şi-a putut el permite ca să dea 150 de rupii din 200? M-am ocupat de acest caz şi am aflat că el nu şi-a spus numele. În Satsang l-am rugat pe bărbat să vină la mine, căci am păstrat banii şi nu am luat nimic din ei.
Este calea elevului de a da totul şi este calea Maestrului de a nu accepta nimic pentru el însuşi. Elevul poate dona câtva pentru cauza Maestrului, dar în acelaşi timp trebuie să îi fie clar cât poate da cu adevărat. Dacă nu se îngrijeşte de bunăstarea propriului copil, atunci nu este în ordine. Din acest motiv am introdus o regulă: cei ce doresc să doneze mai mult decât o anumită sumă, trebuie să vină la mine. Aceasta este o indicaţie foarte strictă, dată lui Dalip Singh, contabilul. El poate să ia zece, douăzeci sau treizeci de rupii, dar cei ce doresc să dea mai mult, aceia trebuie să vină la mine. Câteodată accept banii, câteodată nu. Câteodată returnez totul, câteodată doar jumătate. Trebuie să împărţim cu alţii, treptat. Se începe cu o sumă minimă, o patruzecime sau o douăzecime. O zecime era de obicei practicată ca donaţie. Cei ce nu-şi pot permite să doneze o zecime, ar trebui să dea o douăzecime sau o patruzecime, sau să împartă doar un singur bănuţ cu ceilalţi. Aşadar cei care vor să progreseze pe calea spiritualităţii, trebuie mai întâi să-şi câştige cinstit existenţa, apoi să împartă cu ceilalţi.
Ştiţi de ce nu accept banii celor care nu au fost iniţiaţi? Cine ştie cum şi-au câştigat ei banii? Când cineva este iniţiat, atunci Maestrul se ocupă de treburile acelui om. Dar de treburile celui ce nu este iniţiat, nu se îngrijeşte nimeni. Indiferent ce dau aceştia, va trebui sa fie plătit înapoi. Trebuie să aveţi compasiune, trebuie să împărţiţi cu alţii. Nu dăruiţi cu speranţa de a fi răsplătit, cu speranţa de a primi ceva în lumea de dincolo. Aceasta nu este calea potrivită. Daţi odată şi pentru totdeauna, împărţiţi cu alţii. Ei sunt fraţii şi surorile voastre întru Dumnezeu. Înţelegeţi acum ce înseamnă să-ţi iubeşti ? Aceste lucruri nu sunt explicate în cărţi. Nu luaţi nimic pentru voi personal. Regula de bază sună în modul următor: Câştigaţi-vă în mod cinstit existenţa, apoi împărţiţi cu ceilalţi, chiar dacă împărţiţi o sumă minimă. Cu cât puteţi da mai mult din ceea ce câştigaţi -dând atenţie necesităţilor familiei voastre- cu atât mai bine. Într-un final veţi da din dragoste pentru Dumnezeu. Ar trebui să dăm, fără ca să ne gândim deloc la o răsplată – ca şi servici dezinteresat. Noi suntem cu toţii fraţi şi surori în Dumnezeu.
A existat odată un Sfânt, pe nume Baba Kahan, căruia Baba Sawan Singh de fiecare dată când Îl întâlnea în Penshawar, îi dădea 10 rupii. Odată, Baba Sawan Singh a lucrat în străinătate, de aceea a câştigat destul de mult, o mie sau două mii de rupii. În această perioadă L-a întâlnit pe Baba Kahan din nou. Eu L-am întâlnit, pentru că şi eu am fost în vremea aceea în Penshawar. Baba Kahan i-a spus Lui Baba Sawan Singh : “Acum vreau de la tine 20 de rupii. “Maestrul i-a spus : “Doar nu o să devii avar ? “ “De loc ! “ a răspuns Baba Kahan. “Vreau suma ce o cer în plus de la tine, pentru a extrage otrava din toţi banii pe care i-ai câştigat. Înainte ai câştigat mai puţin, şi cele 10 rupii le-am împărţit săracilor. Acum doar de aceea vreau 20 de rupii, pentru că tu câştigi mai mult. Hai să împărţim banii cu alţii.“ El nu lua niciun ban pentru El însuşi, acest lucru se înţelege prin a da.
Dacă dăm ceva şi vrem ceva în schimb, nu am făcut servici dezinteresat. În jurnalul analizei de sine aveţi o coloană pentru acest lucru. Este ceva ce este pentru propriul bine. Acum puteţi să înţelegeţi ce înseamnă iubirea aproapelui? Dacă vreţi o compensaţie pentru ceea ce aţi făcut, atunci se crează o cauză şi un efect. În contradicţie cu acestea, o mamă a căror copii sunt înfometaţi, va da totul de la gura ei copiilor. Ajutaţi-le celorlalţi cu acest punct de vedere, cu acest mod de a gândi.
Câteodată noi dăm pentru a face un spectacol din acest gest. Acest lucru e doar pentru numele şi renumele nostru. Aceasta nu se numeşte caritate. Hristos a spus: "Dacă o mână dă, nu lăsa ca cealaltă să ştie despre acest lucru." Dacă o mână a dat ceva, cealaltă să nu fie lăsată să ştie despre acest fapt. Acest lucru înseamnă deci iubirea aproapelui, înseamnă caritate.