Scris de Sant Kirpal Singh în 27 iulie, 1969, cu ocazia aniversării zilei de naștere a lui Baba Sawan Singh
Dragii mei,
La aniversarea de bun augur a nașterii Maestrului meu (27 iulie), vă felicit pe toți cei care ați fost puși pe drumul înapoi către Dumnezeu și vi s-a dat o demonstrație de ridicare deasupra conștiinței corpului, prin care ați ajuns să știți că nu sunteți trupuri, ci suflete – suflete întruchipate. De asemenea, ochiul vostru interior a fost deschis pentru a vedea Lumina lui Dumnezeu, iar urechea voastră interioară a fost deschisă pentru a auzi Muzica Sferelor – Vocea lui Dumnezeu. „Căci adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți și nu le-au văzut; și să audă cele pe care le auziți și nu le-au auzit.” (Matei 13:17). Ba mai mult, ați învățat să vă retrageți din corpul fizic și să aveți o viață nouă – pășind în Împărăția lui Dumnezeu, care se află în fiecare dintre voi și ea nu poate fi obținută doar prin a observa.
Maestrul meu, la fel ca și ceilalți Maeștrii din trecut, a reînviat vechiul Adevăr pentru ca să aflați că trupul omenesc este templul Lui Dumnezeu, în care trăiți impreună cu Domnul care strălucește în toată gloria Lui, pe care noi am uitat-o. Noi toți suntem membrii unicii familii a Lui Dumnezeu – fiind toți înzestrați cu aceleași privilegii. Cu toții suntem copiii Lui Dumnezeu și ca atare frați și surori în El. Cu toții suntem precum mai multe membre ale unui singur corp. Dacă un membru suferă, atunci suferă și celelalte membre. Deci modalitatea de a fi fericit, este să-i faci pe ceilalți fericiți. Persoana cea mai iubită de Dumnezeu este aceea care face doar bine familiei Lui.
Religia are două aspecte – unul exterior și unul interior. Omul este o ființă socială și trebuie să trăiască în societate. Maeștrii nu vin să distrugă, ci să împlinească. Primul aspect este în regulă, rămâneți acolo unde sunteți, iar celălalt este să știți „cine sunteți voi cu adevărat” – Cunoaște-te pe tine însuți și fii liber. Scopul cel mai înalt este de a-ți cunoaște sinele adevărat, de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a avea respect plin de afecțiune pentru toți ceilalți care se află în situații similare, dând un exemplu tuturor. Un exemplu este mai eficient decât un precept.
Noi trebuie să:
Fim drepți și prietenoși cu toată lumea.
Fim sinceri și fideli cu noi înșine.
Fim buni și să facem numai bine tuturor.
Să îi facem pe ceilalți fericiți.
Să îi alinăm pe cei bolnavi și necăjiți.
Le slujim celor săraci și nevoiași.
L iubim pe Dumnezeu și întreaga Sa creație, adică oameni, animale,
păsări, reptile și de asemenea toate creaturile mai puțin evoluate.
Știm că toate ființele sunt membri ai unicei și singurei familii a Lui Dumnezeu.
Știm că există o singură castă, o singură religie și un singur Dumnezeu.
Știm că există o singură castă – Casta umanității.
Știm că există o singură religie – religia iubirii.
Știm că există o singură dharma – dharma Adevărului.
Știm că există un singur Dumnezeu - Atotprezentul, Atotștiutorul, Atotputernicul.
Știm că există o singură limbă – limba sufletului.
Cele mai bune urări ale mele le trimit către voi toți. Doresc să cunoașteți aceste lucruri și să fiți o întruchipare vie a acestora, Kirpal Singh.