Noi suntem cu toţii iubitii, supuşii unei puteri mai mari, mii de iubiţi, dar iubitul nostru este unul pentru noi toţi. El, cel de care ne este dor, este iubitul întregii lumi. Nu există un Dumnezeu special doar pentru musulmani, doar pentru hinduşi, doar pentru creştini, El este unicul Dumnezeu pentru toţi.
Pentru a da oportunitatea întâlnirilor și pentru a ști mai multe despre spiritualitate, mișcarea Unity of Man este reprezentată în mai multe țări, unde se țin programe în mod regulat, sau ele pot fi făcute la cerere. În Austria, Canada, Croația, Franța, Germania și India s-au dezvoltat deja centre, sau unele sunt în formare. Centrul principal din vest este situat în St. Gilgen, Austria.
La sfârșituri de săptămână se țin lecturi despre diferite aspecte ale spiritualității și ale căii etice ale vieții, bazate pe învățăturile date de Sant Kirpal Singh. Prezența la lecturi numită "Satsang" este liberă, iar persoanele interesate sunt bine venite.
PRELEGERI ȚINUTE ÎN MOD REGULAT:
AUSTRIA – Sankt Gilgen: în fiecare duminică la ora 10:00 a.m.
CROATIA – Rovinj: în prima duminică a fiecărei luni la ora 10 :00 a.m.
GERMANIA – Pforzheim: în fiecare duminică la ora 10:30 a.m.
INDIA – Kirpal Sagar: în fiecare duminică la ora 10:00 a.m.
AMERICA DE NORD – Brampton: în fiecare duminică la ora 10:00 a.m.
ROMÂNIA – Oradea: o dată pe lună duminica la ora 10:00 a.m.
Cluj: o dată pe lună duminica la ora 17:00 p.m.
Mai sunt ținute și alte Satsanguri, în diferite locații. Pentru informații vă rugăm să contactați centrul nostru principal din vest, în St. Gilgen, Austria.