What help us to know ourselves what things are not helping factors, and how we can analyse ourselves from the outgoing faculties and intellect is a practical subject. This is truly called spirituality.
Sant Kirpal Singh

Florii îi urmează fructul

De Sant Kirpal Singh, publicat în Sat Sandash, iulie 1970

Dacă vă e dor de Adevăr, petreceţi fiecare respiraţie făcută în devotament şi sustrageţi-vă ataşamentelor lumeşti prin a vă întoarce ochii inimii de la acele lucruri. Dobândiţi de la Roza (postul musulman) sensul adevărat şi lăsaţi toate practicile exterioare la o parte, spuneţi rugăciunea adevărată şi bucuraţi-vă după pofta inimii de Pâinea vieţii.

Înţelegeţi sensul acestor cuvinte? Precum ar trebui să ne spălăm mâinile şi picioarele înainte de a face rugăciunile exterioare, aşa ar trebui voi să vă spălaţi mintea de ataşamentele lumeşti atunci când vă aşezaţi în amintirea Lui Dumnezeu pentru ca să vă rugaţi, căci doar atunci rugăciunea voastră va fi o adevărată rugăciune. Dacă sunteţi în stare să vă rugaţi cu adevărat, care este rugăciunea cea mai bună – cea exterioară sau cea interioară? Comparaţi-le pur şi simplu una cu cealaltă.

Se spune că dacă avem succes în interior, atunci ar trebui să acordăm mai mult timp acestui lucru. Dar noi suntem înclinaţi să acordăm lucrurilor exterioare mai mult timp. Odată am întâlnit un Pandit învăţat (persoană cu experienţă în teologie). El primise o legătură interioară. După aceea el a petrecut zilnic trei ore pentru a citi Mantrele din Vede şi o jumătate de oră pentru meditaţia interioară. Dacă voi aţi primit ceea ce amintesc Mantrele din Vede, atunci o să dedicaţi mai mult timp citirii Scrierilor Sfinte sau veţi dedica mai mult timp pentru a face ceea ce vă spun aceste Scrieri Sfinte? Ar trebui să căutăm ambele lucruri cu multă atenţie şi să ne hotărâm pentru care din ele vrem să dedicăm mai mult timp. Chiar dacă nu obţinem legătura interioară, totuşi noi nu ar trebui ca să renunţăm la cultul nostru religios – oricare ar fi el, căci altfel suntem categoric cei care pierd.

Care este sensul diferitelor obiceiuri? În temple se aprinde o lumină şi răsună un clopot. Acesta este un mod exterior al veneraţiei. Dacă însă pe de altă parte cuiva i se relevă lumina interioară în locul celei exterioare, atunci cărui exerciţiu ar trebui să-i dedicăm mai mult timp? Bineînţeles celui interior. Noi putem încheia cu prcaticarea exerciţiilor exterioare atâta timp cât avem legătura spre interior, pentru că nu e nevoie să ne facem griji. Am primit-o (legătura interioară), dar ce facem noi? Ne facem exerciţiile exterioare pe mai departe şi nu dedicăm exerciţiilor interioare nici un pic de timp – şi este regretabil. Toate lucrurile exterioare au fost făcute pentru a ne conduce spre Adevărul ce se află în  interior.

Această situaţie îmi aminteşte de povestea unui bărbat, care a mers la un preot pentru a primi Parshad (mâncare sfinţită). El a luat Parshadul într-o mână şi l-a ascuns la spatele lui, apoi a întins cealaltă mână, pentru a primi mai mult. Preotul nu i-a dat mai mult, iar din spate a venit un câine, care i-a mâncat din mână Parshadul ascuns.

Noi nu folosim ceea ce am primit deja, iar ceea ce primim acum, nu apreciem, aşa se întâmplă că stăm cu mâinile goale. Exerciţiile exterioare sunt primii paşi, ar trebui să-i folosim la maxim. Dar dacă apoi ne-am dat seama de sensul şi ţelul lor, atunci ar trebui să  dedicăm şi mai mult timp celor interioare. Foarte des dedicăm trei sau patru ore lucrurilor exterioare, iar practicii interioare îi dedicăm doar cinci sau zece minute.

Importanţa acestui imn este ca dacă cineva a primit adevărata legătură interioară, este tot una dacă exercită rugăciunile sau obiceiurile exterioare sau nu. Într-adevăr e aşa că cineva care se bucură de adevărata rugăciune interioară, uită de practicile exterioare.

Cu fiecare perlă a rozariului ar trebui să număraţi nopţile în care aţi fost despărţiţi de Dumnezeu. Renunţaţi la rugăciunile exterioare şi cântaţi doar cântecul Adevărului.

Unii oameni se roagă folosind rozariul – poate odată sau de două sute de ori şi este bine să ne gândim la Dumnezeu – dar când atenţia unui om este retrasă, iar el ajunge în legătură cu Adevărul din interior, atunci cum se poate gândi el la rozariu? Atenţia lui sau sufletul lui s-au retras complet în interior. Să nu înţelegeţi cuvintele imnului sau înţelesul din spatele lor greşit – puteţi să comparaţi voi înşivă. Voi ar trebui să mergeţi în interior. Dacă cineva nu practică acest lucru în interior (meditaţia) şi renunţă în acelaşi timp şi la practicile exterioare (ale venerării divinităţii), atunci ce se întâmplă? Dar noi trebuie să facem ceva, (măcar practicile exterioare).

Nu vă îmbăiaţi în râurile sfinte Gange, Jumna sau Pushkar (în religia hindusă există diferite râuri sfinte, în care oamenii se îmbăiază în speranţa de a obţine mântuirea), ci scufundaţi-vă consecvent în Oceanul Iubirii.

Motivul unui pelerinaj este de a ajunge la o personalitate sfântă şi de a petrece timp în amintirea plină de iubire către Dumnezeu, în timp ce omul stă cu acel Sfânt. Dacă această amintire devine foarte puternică, omul devine ca şi îmbătat. Atunci se ajunge la următoarea stare: Nici un cuvânt nu mai vine pe buze, dar cu ajutorul ochilor, lacrimile vor povesti întâmplarea.

Există cunoscuta poveste de iubire a prinţesei Laila şi a lui Manju, care arată pilda puterii  amintirii (pline de iubire). Într-o zi Laila a pornit la drum spre Manju. Pe drum a ajuns la locul unde se afla un preot musulman care făcea “Namaz “(rugăciunile lui). El a desfăcut un covor, l-a pus pe jos, ceea ce înseamnă că s-a retras total de la lume şi nimeni nu mai stă între el şi Dumnezeu. În această poziţie oamenii îşi fac apoi rugăciunile. Laila era în gândul ei la iubitul ei Manju şi a călcat pe covorul de rugăciune atunci când a trecut pe acolo. Kazi Sahib, preotul şi-a părăsit controlul de sine şi a început să o înjure pe prinţesă, dar ea nu l-a auzit. După ce preotului i-a trecut accesul de furie, a devenit conştient de faptul că el a înjurat o prinţesă şi i s-a făcut fric ăcă regele va dispune ca să i se taie capul. Aşa că el a aşteptat întoarcerea ei. Când ea a ajuns mai aproape, el a păşit în faţă şi a spus: “Vă rog să mă iertaţi, am făcut o mare greşeală.“ Ea l-a întrebat ce greşeală a comis, iar el a spus: “Aţi călcat peste covorul meu de rugăciune şi eu v-am înjurat.“ Prinţesa Laila l-a privit cu ochi mari, plini de mirare şi a întrebat : “În amintirea cui aţi şezut aici? Eu m-am gândit doar la un muritor şi nu v-am văzut nici pe dumneavoastră şi nici covorul de rugăciuni – ce fel de rugăciune este aceasta ?“

Înţelegeţi ? Dacă primiţi ceea ce e adevărat, atunci voi lăsaţi lucrurile exterioare la o parte. Dacă copacul începe să facă fructe, florile cad de la sine. Un copac înfloreşte prima dată şi apoi face fructe – aceste fructe se coc. Florile – practicile exterioare – cad de la sine, atunci când din ele se formează fructele. Totul îşi are valoarea proprie.

Nu veneraţi nici un fel de idoli – ei nu au valoare. Întoarceţi-vă inimile de la imaginile idolilor şi începeţi să veneraţi Adevărul din voi.

Precum tocmai am spus, există diferite imagini ale idolilor, dar dacă El însuşi se manifestă în voi, este incomparabil cu un alt chip. O asemenea formă exterioară de veneraţie aparţine de primii paşi pe care îi facem. Ei ar trebui să ne ajute să-L iubim pe Dumnezeu. Dar dacă îmi cereţi părerea: Cum poate cineva să iubească pe cineva pe care nu l-a văzut şi nu l-a întâlnit niciodată ?

O, fiinţă omenească, nu te pierde în a-ţi împodobi corpul. Călătoreşte la elixirul vieţii şi uită între timp tot mai mult de corp, care este făcut din praf. Renunţă la toate ataşamentele lumeşti şi inhalează "adevăratul" soolfa (soolfa-hasis). Cu fiecare respiraţie făcută fă să zboare dopul de la sticla plină de iubire. Când beţia se risipeşte, bea iarăşi. În acest mod să fii atât de îmbătat (o îmbătare divin -extaz), încât îmbătarea lumească să pălească de tot

Felurile de îmbătare exterioară lumească dispar de la sine, atunci când primim "adevăratul" soolfa, o stare de îmbătare interioară. Când această beţie interioară se diminuează, atunci beţi mai mult – dar de unde obţinem acest mijloc de îmbătare?  Îl obţinem doar în compania acelora care au obţinut-o ei înşişi. Dacă îmbătarea se diminuează, ar trebui să mai bem. Asta înseamnă că ar trebui să fim totdeauna în compania Lui, pentru a ne reîmbăta, îmbătare care se formează în compania Lui. Dacă facem acest lucru, vom fi într-o zi într-o stare de îmbătare continuă. Felurile de îmbătare exterioare vor deveni mai slabe, dar a fi în interior zilnic în legătură cu această îmbătare, face ca această stare să fie tot mai puternică, până când omul devine însuşi îmbătare.