Noi suntem cu toţii iubitii, supuşii unei puteri mai mari, mii de iubiţi, dar iubitul nostru este unul pentru noi toţi. El, cel de care ne este dor, este iubitul întregii lumi. Nu există un Dumnezeu special doar pentru musulmani, doar pentru hinduşi, doar pentru creştini, El este unicul Dumnezeu pentru toţi.

Sant Kirpal Singh

From the book "Morning Talks", written by Sant Kirpal Singh

1967-10-27, Delhi, Sawan Ashram
Talk available asmp3 at audio.sant-kirpal-singh.org

 

Dragostea poate fi dezvoltată în multe feluri, dar cea mai eficientă cale este să-L priveşti pe Maestru, să priveşti în ochii Maestrului. Ochii sunt ferestrele sufletului. Maestrul este  întotdeauna în focusul  ochilor, iar când voi îi vorbiţi trebuie să vă îndreptaţi atenţia acolo. De asemenea, el este atent când vă vorbeşte, şi când sufletul vorbeşte sufletului. Maestrul dă lecţii prin ochi, fără vorbe. El se revarsă de atâta dragoste către Dumnezeu, de intoxicaţia cu Dumnezeu, şi radiaţia Lui foarte puternică vine prin ochii Săi. Cei care sunt scufundaţi în ochii Săi şi sunt receptivi la privirea Lui, vor primi un impuls. Există şi alte mijloace, dar acesta este cel mai eficient.

Acesta este modul în care noi trebuie să participăm la Satsang, încât sa obţinem cele mai mari beneficii. Când voi veţi veni la locul Satsangului,  să uitaţi de casele voastre. Când voi veniţi aici şi vă aşezaţi , uitaţi de oricine. Chiar să uitaţi şi de corpul vostru. Scufundaţi-vă doar în ochii Maestrului. Pentru că cu El Veţi uita de corpul vostru pentru că ochii sunt ferestrele sufletului, iar sufletul radiază impresiile lui prin ochi. Acesta este cel mai efectiv mod de a dezvolta dragostea. Există şi alte mijloace, cum ar fi compania celor din care se revarsă iuibirea cu iubirea lor pentu Guru. Când doi discipoli ai Maestrului se reunesc, dragostea lor pentru Maestru prinde flăcări.

Când voi mergeţi la un Maestru, fixaţi-vă atenţia în ochii Lui. Pentru că din El se revarsă iubirea şi intoxicaţia de Dumnezeu, acestea vor veni direct pe voi. Cu dragostea care se revarsă din El, ceea ce cuvintele nu pot transmite, pot transmite ochii Lui. Aceste impresii intră tare în inimă indiferent unde vă aflaţi, voi veţi savura acea dulceaţă. Aşa se dezvolta iubirea. Cine o dă? El este primul care ne iubeşte.Prima dată mama este cea care iubeşte copilul.Iubirea copilului este doar o iubire reciprocă. Apoi se pune întrebarea, cum menţinem această iubire? Noi nu ar trebui să o facem precum în afaceri. Câteodată noi vrem cutare şi cutare lucru lumesc. Noi ar trebui să avem în întregime dragostea de Maestru, pentru dragostea de Maestru. Aşa se poate menţine acea dragoste. Ce fel de dragoste se cere? Noi ar trebui să avem întotdeauna o dragoste plină de respect. Câteodata din dragoste noi transcrdem obligaţiile noastre. Câteodată noi doar încercăm să rivalizăm cu Maestrul. Ei bine, regele este rege, iar ministrul este ministru. Regele poate să-i dea ministrului o poziţie bună, şi chiar face ministrul să stea alături de el. Liniştit, ministrul ar trebui să creadă că el este ministru, nu un rege. Pentru că din confuzii, noi câteodată transcedem legăturile dragostei. Regele nu va spune nimic, dar el va vedea că acest lucru nu este respectuos.

S-a relatat o poveste despre Humayun, care a fost un rege mare al Indiei. El a avut un servitor care se numea Ayaz, pe care l-a iubit cel mai mult dintre toţi.  Miniştrii se apropiară într-o zi de rege şi-l întrebară: "Este un lucru foarte ciudat, că îl iubiţi pe servitorul acesta, mai mult decât ne iubiţi pe noi. De ce este aşa?"Regele a răspuns: "Pentru că servitorul meu mă ia ca pe un rege." Miniştrii lui au spus atunci: "Noi nu vă luăm ca pe un rege?" "Nu, nu în ultimul rând", zise regele. Într-o zi regele trimise după o cupă încrustată cu pietre preţioase,din trezoreria sa. A fost o cupă foarte preţioasă, cea mai scumpă dintre toate comorile lui. Regele o puse în faţa sa şi ceru fiecărui ministru al lui să o spargă. El le-a ordonat să o spargă.Fiecare ministru a spus: "O, rege, acesta este un obiect de mare valoare, una dintre minunile lumii, ea nu ar trebui sa fie spartă." Unul câte unul, toţi miniştrii au refuzat să spargă cupa. Atunci regele îşi chemă servitorul şi îi spuse: "Sparge această cupă!" Fără să ezite, servitorul luă o bâtă în mâinile sale şi sparse cupa. Regele spuse atunci către servitorul lui: "Nu-ţi dai seama că ai spart o comoară foarte preţioasă?" Servitorul răspunse: "O rege, această cupă nu are valoare, dacă ea este comparată cu cupa ordinului dumneavoastră."

Mă urmăriţi? Ascultarea implicită şi dragostea care este totdeauna respectuasă, vă oferă mai mult decât oricare altă disciplină. Voi puteţi să aveţi alte bucurii, alte aprecieri, dar dacă voi nu rămâneţi un ministru, veţi avea de pierdut. Chiar dacă regele vă dă regatul, voi trebuie să rămâneţi un ministru în adâncul inimii. Odată eu i-am scris Maestrului,  implorându-l să-mi acorde dragoste (Maestrul poate da dragoste, el este primul care ne iubeşte) dar o dragoste care să fie respectuoasă. Maestrul luă această scrisoare, o puse pe pieptul Său spunând: "Eu doresc dragoste, dar ea ar trebui să fie o iubire respectuoasă."

Iată învăţămintele care sunt date aici. Cum poate fi dezvoltată dragostea? Cum poate fi menţinută şi continuată, cine o poate da? Deci ce fel de dragoste trebuie să fie? Dragostea trebuie să fie în manieră respectuoasă. Dumnezeu este iubire. Dragostea este înnăscută în sufletul nostru şi drumul întoarcerii la Dumnezeu trece prin iubire. Toate practicile şi plecăciunile şi celelalte lucruri sunt simbolul respectului pe care îl aveţi în inimă.

Cu cât vă veţi dezvolta mai mult în această direcţie, cu atât mai bine, şi cum v-am spus, calea cea mai efectivă trece prin ochi. O privire de dragoste venită de la Maestru va pătrunde profund în inima voastră, nu o veţi putea uita şi vă veţi aminti toată viaţa de ea; nu o să o puteţi uita niciodată.

Aceste detalii nu sunt date în cărţi. Acestea sunt lucruri practice pe care le învaţaţi de la un om practic. Dacă voi le înţelegeţi, bine, precum v-am spus în altă zi, vă veţi detaşa de lume, veţi obţine o detaşare în inima voastră. A te abandona complet şi în întregime Domnului, reprezintă adevărata renunţare. Acea dragoste care nu poate să se exprime în cuvinte, trece prin ochii Celui care dă ceva ochilor care primesc, şi merge în profunzimea inimii. Iată ce înseamnă aceste mici dialoguri aici. Noi trebuie sa înţelegem, să vedem şi să aflăm unde ne aflăm.